07 martie 2015

Speranta moare...si atat! Bun (re)venit in Romania, tara care merge din inertie si traieste doar din vise. Dar daca totusi...


Imi aduc aminte ca la 17-18 ani am iesit pentru prima data din tara si am vizitat mai multe locuri si capitale europene. Am fost plecat vreme de mai multe zile si m-am acomodat asa de bine cu civilizatia incat mi-am facut o idee despre ce inseamna dezvoltare si cat de departe suntem noi de acest lucru. Sunt patriot si mereu voi fi pentru ca sunt roman si imi iubesc tara. Dar din pacate nu imi plac oamenii. Nu toti. Nu imi plac cei care se complac in existenta lor de oameni fara ambitie, fara respectsi fara directie. Sunt oamenii care traiesc din inertie si care nu fac nimic pentru a se autodepasi. 




Este vorba despre mentalitate si diferentele de mentalitate. Am avut ocazia zilele trecute sa merg la Congresul Mobilitatii din Barcelona (Mobile World Congress, editia 2015). Fabulos! N-am intalnit nicaieri in lume o organizare mai buna pentru un astfel de eveniment decat la ei. Imaginati-va zeci de mii de oameni care au intrat pe usile targului, sutele de masini de pe strazi si bulevarde care au fost luate cu asalt inca de dimineata in drumul spre eveniment - oameni din toate colturile lumii - asiatici, americani, australieni, europeni - tot soiul de oameni si o singura dorinta. Sa ajunga la Mobile World si sa interactioneze.



Chiar daca erau jurnalisti sau parteneri, oameni de afaceri sau simpli curiosi (care au platit sute de euro pe un bilet) totul a fost la superlativ. Am mai fost in urma cu doi ani la un eveniment similar in Germania, la IFA, in Berlin, dar acolo nu mi-a placut asa de mult. In schimb setup-ul din Barcelona a fost unul deosebit. Ceva, insa, m-a socat! Traficul a fost catastrofal. Ora 8:30 dimineata si totusi inaintam 10 metri in 10 minute. Dar, da, niciun claxon. Nimic! Cu totii au inteles situatia, au inteles ca Mobile World este un eveniment intenational care aduce milioane de euro la buget, s-au organizat, au recomandat, chiar, utilizarea serviciilor publice de transport, insa chiar si in conditile unei intarzieri nimeni nu a stat la coada la intrare in eveniment mai mult de 20 de secunde, iar totul, extrem de tehnologizat, a facilitat din plin accesul.



Am petrecut trei zile in Barcelona. Se spune ca omul se obisnuieste cu binele cel mai usor, insa cand da de dracu este rau de tot. Ei bine, mie Barcelona mi se pare cel mai frumos oras din Europa. Nu am apucat sa le vad pe toate, cu atat mai putin pe cele nordice, dar Barcelona cred ca este genul de oras de la care oameni ca Mazare sau alti primari ar putea invata enorm. Si nu doar cu bani, cat mai ales cu vointa si interes comun, nu doar personal.



Este incredibil cat este totul de curat, de civilizat. Oamenii se respecta pe strada. Iti zambesc. Le raspunzi la fel. Exista relatie de prietenie chiar dintr-o simpla privire. Iar acest lucru iti face ziua mult mai buna, mai senina si parca ai un tonus mult mai ridicat.



Sa va mai spun ceva: Spania este tara in care somajul a depasit la finalul anului trecut un sfert din populatia cu drept de munca. 27%, in conditiile in care tara are populatie de circa 45-46 de milioane de locuitori. Va puteti imagina asa ceva? In Romania somajul este undeva la 5-6%, la o populatie in scadere, de circa 19 milioane de locuitori. Deci oamenii de acolo sunt fara slujbe si totusi nu se mananca intre ei. Se respecta, isi zambesc, isi vad de viata si sunt toata ziua la terase si au voie buna.



Fac miscare in aer liber, merg cu bicicleta, si totusi au bulevarde cu cinci benzi care sunt neincapatoare in perioada unui astfel de eveniment. Il intrebam pe un taximetrist daca este asa de aglomerat in Barcelona si intr-o zi obisnuita si mi-a zis ca nu este chiar asa, dar este. Si ca sunt anumite intervale orare chiar de nedescris. Insa chiar si asa, niciun claxon. Nimeni nu isi ia fata pe sosea, nimeni nu injura, toti stiu ce au de facut si inteleg situatia. Si ei, ca si noi, suntem latini. De ce la ei se poate si la noi nu?





Sa va spun de ce am scris aceste randuri. Am ajuns acasa zilele trecute, in Bucuresti, din deplasarea la Barcelona. De cum am iesit pe usile aeroportului m-a izbit meltenismul local, tarani care asteapta pe alti tarani, fete triste de oameni munciti si persoane care fac treaba doar  pentru ca trebuie facuta si nu pentru ca acel mic lucrusor pe care il au de facut ajuta societatea in care si traiesc. Pentru ca romanii nu gandesc asa. Mentalitatea la noi este in primul rand de turma si de a ne plange de necazuri. Dar ne gandim vreodata sa ne autodepasim? Ne place sa ne complacem si sa ne retragem in carapacea noastra de parca nimic nu are scapare. Eu ii respect deplin pe romanii care au avut curajul sa plece peste hotare si au facut cariera. Chiar si pe gunoierul care a plecat in strainatate si strange resturile din pubele, dar stie ca acea meserie este importanta pentru societate si nu isi permite sa traga de timp sau sa nu isi duca la bun sfarsit atributiile. Ii respect pe oamenii care au avut curajul sa faca acest pas, indiferent de domeniul de activitate, si care, in ciuda imaginii pe care tiganii ne-au facut-o in lume, au avut taria si demnintatea de a-si depasi conditia si de a deveni oameni care si-au inteles rostul pe lume.



Sa fie salariile atat de motivante si sa ii faca pe oameni sa se schimbe? Propun sa facem un test. Sunt multi oameni instariti la noi, dar daca ne uitam cu atentie, nu avem ce invata de la ei. Au furat din buzunarul oamenilor cinstiti, ca noi, restul - si-au tras case, palate, vile de j’de mii de euro si au trait pe picior mare. Acum a venit fiorosul DNA si gata, toti cer indurare. 

Exista insa si clasa celor parveniti. Fiii de senatori, politicieni, mici buticari sau afaceristi - care au bani, dar ii au degeaba. Pentru ca nu stiu sa ii foloseasca. Trebuie sa incurajam unitatea si nu sa dezbinam populatia pe criterii de acest gen. Credeti ca in Spania exista asa o mare diferentiere? Oamenii o duc bine indiferent de clasa sociala, chiar si in criza, chiar si in vremuri grele. Au toate cele necesare. Acolo oamenii prefera sa foloseasca scuterul sau motocicleta in locul masinii. Vezi foarte putine jeepane, iar datul in spectacol pe sosea este aspru sanctionat.

La noi nu exista legi care sa reduca drastic acest show cotidian. E drept ca poate viata e mai piperata cand te dai in spectacol - esti in centrul atentiei si ti-e bine. Mie bunicu, miliar de profesie, (Dumnezeu sa-l odihneasca pentru ca mare dreptate a avut) mi-a zis un lucru absolut adevarat, pe care atunci cand eram mic nu il constinetizasem. “Respecta-l pe cel de langa tine asa cum si tu ai vrea sa fii respectat la randul tau. Nu te baga in treaba nimanui si nu deranja pe nimeni. O sa vezi ce bine iti va fi”. Eram mic si prostovan, dar mintea mi-a venit la cap abia mai tarziu, iar aceste cuvinte ar trebui sa fie litera de lege pentru toti. 

Nu poti face cu nimeni politie, daca la origini nu exista educatie sociala. Sa o lasam, zic, mai usor cu educatia scoala, cu manualele digitale, scolare - ca astea se tot invata in atatia ani de invatamnt. Ne trebuie educatie sociala si ce inseamna respectul pentru semenii nostri. 

Zambeste cand mergi pe strada si ti se va zambi. Da binete si ti se va raspunde. Saluta-ti colegii si ei, la randul lor, iti vor transmite respectul cuvenit. Incearca sa nu fi vanitos, ci respectuos cu aproapele tau. Iar cand traficul sau aglomeratia din autobuze te scot din minti, coboara si ia transportul in comun. Asa fac si strainii. Nu e o rusine. 

Se poate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu